Ștreang
Se plimbă singur în orașul sângeriu,
Admiră singur norii, cerul plumburiu,
Se duce singur în cavoul cenușiu
Plângându-și viața cât mai este viu.
Și-așează inima-n sicriul maroniu,
Și-adună trupul în pânza unui doliu,
Își caută în minte trecutul vinețiu
Și dragostea o strânge în pumnul încă viu.
A obosit, bocancii-i pune în cuiul ruginiu,
Depune arma-n rastelul arămiu,
Își pregătește ștreangul de becul fumuriu
Privind la poza ei cât încă mai e viu.
